ACTUALITATE 10 iulie 2017

Salarii de minim 3.000 de lei pentru tinerii angajați la Primăria Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2688 vizualizări

Primarul Antal Árpád a declarat luni într-o conferință de presă că își dorește să eficientizeze instituția pe care o conduce prin angajarea de tineri specialiști, dar că acest lucru se va putea întâmpla doar dacă aceștia vor fi motivați de câștiguri mai atrăgătoare. Edilul a mai precizat că a propus și ca noua grilă de salarizare, conform noii legi, să permită salarii de minim 3.000 de lei pentru tinerii cu studii superioare.

„M-am întâlnit cu reprezentanții sindicatelor, având în vedere că a apărut noua lege a salarizării. Dorința mea este ca prin aplicarea acestei legi să devină cariera de funcționar public mai atrăgătoare pentru tinerii specialiști. Tocmai de aceea, propunerea mea a fost ca noua grilă de salarizare să fie una mai strânsă, în sensul în care diferența dintre cel mai mic salariu și cel mai mare să fie 1 la 3 în loc de 1 la 7, spre exemplu, cum e acum. Eu mi-aș dori ca un tânăr care are studii superioare să câștige cel puțin 3.000 de lei, dacă se angajează la Primărie. Evident, speranța mea este ca prin aceste modificări Primăria să fie mai eficientă și oamenii din acest oraș să aibă de câștigat”, a declarat Antal Árpád.

Teme articol: salarii tineri primarie lege
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.