SPORT 21 iulie 2017

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Juventus București, victorie uriașă

de Covasna Media | 2384 vizualizări

Cele două echipe nou-promovate pe prima scenă a fotbalului românesc, Sepsi Sf. Gheorghe și Juventus București, s-au întâlnit în uvertura etapei a doua a Ligii I Betano, vineri seară, pe Stadionul Tineretului din Brașov. Formația noastră s-a impus cu scorul de 2-1 (0-0), obținând astfel primele puncte în actuala ediție.

Protagonistele au început cu un studiu reciproc desfășurat într-un ritm destul de lent, jucătorii părând sufocați de căldura de 30 de grade Celsius, înregistrată în termometre, la ora debutului.

Prima mare ocazie a aparținut oaspeților, în minutul 4, când Buhăescu a reluat periculos, din 5 metri lateral stânga, pe lângă poarta noastră. Restul primei reprize s-a disputat mai mult în treimea neutră, jocul fiind aspru, însă fără veleități tehnice deosebite. Căpitanul covăsnean, Hadnagy Atilla, a căutat unele rezolvări originale de faze, cu pase printre apărătorii adverși. La o astfel de fază, Astafei a scăpat singur spre poarta adversă, însă a sprintat din poziție de ofsaid.

Bucureștenii au mai avut o ocazie mare în prima repriză, în minutul 27, când Stoenac a pătruns și a șutat periculos de la marginea careului mare, balonul fiind deturnat în ultima clipă,de portarul Niczuly, în corner. Tot în prima repriză, Issa Thiaw a primit cartonaș galben pentru o talpă la mijlocul terenului. De la Juventus, avertismente au văzut în primul mitan, pentru faulturi, Cristian Petre și brazilianul Wallace.

Debutul reprizei secunde a fost în aceeași notă, cu un șah etern pe care au încercat să îl aplice reciproc, cele două combatante. În minutul 61 însă, alb-roșii au scris istorie, marcând primul gol în Liga I. O lovitură de colț de pe partea dreaptă a fost executată de Patrick Petre, care a încrucișat cu Hadnagy. Petre a centrat pe colțul lung, de unde Damian a reluat cu capul în bară. Portarul bucureștean a respins cu noroc, Fulop, în fața porții, surprins, a împins balonul prea încet, iar un fundaș oaspete a salvat situația. Atent, pe o nouă respingere, Ghinga a atins și el abia perceptibil obiectul de joc, dar buclucașa sferă s-a dus, până la urmă, agonizant de încet pentru tribună, cu întreaga circumferință dincolo de linia porții. Așa s-a marcat primul gol al echipei Sepsi OSK Sf. Gheorghe, în Liga I.

Golul nu a schimbat foarte mult aspectul jocului, unul de uzură și de luptă. Ursu a greșit grav la o minge pe care o avea sub control, fiind deposedat prin umăr la umăr de Țâră. Atacantul vizitatorilor s-a grăbit însă și a șutat  din afara careului, fără probleme pentru goal-keeper-ul nostru. Apoi Hadnagy a reluat bine din mijlocul careului, cu capul, spre rădăcina stâlpului din dreapta, dar mingea a trecut milimetric pe lângă poartă. În minutul 84, Ţâră a mai avut un șut foarte bun, din afara careului, care l-a remarcat pe Niczuly care a executat o robinsonadă spectaculoasă.

Soarta partidei s-a tranșat în primul din cele cinci minute de prelungiri acordate de brigada de arbitri. Patrick Petre a recuperat o minge în propria jumătate de teren, a sprintat pe stânga, a așteptat suportul și s-a sincronizat foarte bine cu Herea. Balonul a ajuns în centru, iar Herea a fructificat contraatacul șutând cu sete, în plasa porții juventine, pentru 2-0. Replica oaspeților a fost imediată, Stoenac șutând excelent, din voleu, în minutul 90+3, pentru golul care a redus handicapul și a readus emoțiile în tribună.

Finalul a fost incandescent, dar fortăreața noastră a funcționat, iar avantajul minimal de pe tabela de marcaj a fost păstrat, pentru o victorie care intră în cartea de aur a clubului Sepsi OSK Sf. Gheorghe, dar și a perimetrului sportiv aferent județului Covasna. Pe final, bravul portar Niczuly și-a asumat, în interesul echipei, primirea unui cartonaș galben, deoarece a irosit timpul la repunerea balonului în joc.

Una peste alta, victoria este meritată și importantă în economia clasamentului. Acest meci a fost, în limbaj fotbalistic, unul de 6 puncte, succesul repurtându-se împotriva uneia dintre echipele care, ipotetic, sunt în aceeași zonă valorică precum Sepsi Sf. Gheorghe.

Cu un moral superior după debutul pe teren propriu cu victorie, Sepsi OSK privește mult mai optimist competiția de elită a fotbalului românesc.

 

Cele două echipe care s-au aliniat la fluierul arbitrului Adrian Comănescu, din Rm. Vâlcea:

Sepsi OSK:

Niczuly – Burlacu, Ursu, Oros (min.60 Damian), Dumbravă – IssaThiaw (min. 52 Fulop Istvan), Ghinga, Astafei (min. 87 Pilibaitis), Herea, Patrick Petre – Hadnagy Atilla. Antrenor Valentin Suciu.

Juventus București:

Pedro Mingote – Beța (min. 69 Țâră), Benga, Wallace, Ștefan – Lungu (min.46 Bucșa), Stoenac, Cristian Petre (min.46 Călințaru), Buhăescu, Băjenaru – Măzărache. Antrenor Daniel Oprița.

Nuanța de valoare a acestei partide a fost asigurată de către superba galerie care a efectuat deplasarea de la Sf. Gheorghe, pentru a-i susține pe fotbaliștii noștri. Peste 1000 de oameni, înarmați cu tobe, fulare, eșarfe și așa mai departe, au cântat și și-au încurajat cu civilizație și competență  echipa favorită. Spre bucuria noastră, printre suporteri a circulat, în premieră, caietul-program pentru acest meci, supliment oferit de Observatorul de Covasna.  Victoria cu 2-1, contra celor de la Juventus București, merită, cu prisosință, să fie dedicată celui de-al doisprezecelea jucător al echipei, galeria sosită de la Sf. Gheorghe.

Cu trei puncte în cont, Sepsi a urcat, temporar desigur, în prima jumătate a clasamentului Ligii I Betano.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
leguineasalbatica, 24 iulie 2017
Am urmarit mare parte din meci si m-am bucurat pentru succesul echipei. Ce m-a dezamagit profund a fost sa observ comportamentul suporterilor. Una e sa susti echipa favorita si alta e sa scandezi citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.