ACTUALITATE 5 iulie 2017

sZempöl aniversează 10 ani – nimic și totul este permis în timpul concertelor

de Covasna Media | 1561 vizualizări

Formația sZempöl a fost fondată acum exact zece ani, pe data de 6 iulie, fiind una dintre cele mai talentate trupe de pe scena muzicală din Transilvania, reprezentând o lume muzicală unică și specială. Trupa a luat naștere în mod spontan, acum 10 ani, în locația Szimpla din Sfântu Gheorghe, ca urmare a unui jam session, astfel concertul de aniversare va avea loc în noul spaţiu deschis Szimpla, joi, 6 iulie, de la ora 21. Concertul de aniversare este organizat cu sprijinul Casei de Cultură Kónya Ádám, evenimentul având loc în cadrul Anului Participării Comunității.

Scopul principal al muzicii interpretate de sZempöl este acela de a crea atmosferă și de a lăsa energiile să curgă în voie: muzica nu este tratată ca un mediu independent, accentul nu este pus pe soluțiile și metodele tehnice și formale obișnuite. Un rol determinant îl joacă teatralitatea, joaca. Nu există două sunete asemănătoare, muzica lor deplasându-se liber printre diferite stiluri, dar fiind conectate de conținutul din spatele melodiilor. Datorită „ocupațiilor civile” ale membrilor trupei (printre care regizor de film, actor, actor mânuitor de păpuși), muzica lor nu se păstrează în limitele gândirii și structurii muzicii convenționale, ci capătă un sens mai larg. Definiția genului lor muzical este genul teatro-disco-balcanică, muzica lor fiind compusă în trei limbi, în limba maghiară, română și engleză. Această trupă este în măsură să facă publicul să danseze cât ai clipi, concertele lor creând întotdeauna o stare de euforie, care leagă oamenii unii de alții, oferind o experiență socială de neuitat. Trupei i s-au alăturat și doi VJ, care folosesc imagini vizuale parcă vii și mapping pentru a crea o experiență audiovizuală cu adevărat unică în Transilvania. Trupa are în spate o lună foarte plină, ei tocmai acum ajungând acasă de la Festivalul Double Rise din Remetea, dar au concertat și în cadrul festivalelor organizate în Cluj Napoca, Jazz in the Park și în București, în parcul Cișmigiu. Au susținut concerte și la Festivalul Sziget și TIFF, apărând cu drag chiar și în cluburi, cea mai importantă pentru ei fiind energia creată între trupă și publicul prezent. Ei mărturisesc că nimic și totul trebuie luat în serios în timpul concertelor.

La concertul din data de 6 iulie, susținut la Sfântu Gheorghe, dintre vechii membri ai trupei vor fi prezenți Bakk David László și Kovács Sándor-Hunor. În plus, publicul va avea parte chiar și de invitați speciali.

Membrii trupei:

Magor Bocsárdi: voce, vioară, trompetă; Áron Ferencz: tobe, percuție; Álmos Gáspár: chitară, drâmbă; Bence Kónya Ütő (küb_beat): electronica, sampler, clape, voce; Ákos Páll Gecse (Beast): scratch, efecte, voce; Lehel Vitályos: bas; Csanád Bitai: mix; András Rancz: visual, mapping, lumini.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

Teme articol: concerte szempol
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.