ACTUALITATE 21 martie 2016

Doi covăsneni au fost amendaţi pentru nerespectarea interdicţiei de a fuma în spaţiile publice închise

de Agerpres | 711 vizualizări

Două persoane au fost sancţionate de poliţiştii covăsneni pentru nerespectarea interdicţiei de a fuma în spaţiile publice închise.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, la sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii din Sfântu Gheorghe şi Întorsura Buzăului au organizat acţiuni de control în peste o sută de localuri, baruri şi restaurante, pe linia ordinii şi siguranţei publice şi modului de respectare a prevederilor Legii privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

În urma acestui control s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.870 de lei.

„Dintre acestea, două au fost pentru nerespectarea interdicţiei de a fuma în spaţiile publice”, se menţionează în comunicatul de presă, în care se mai spune că acţiunile de acest fel vor continua.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.