CULTURA 10 iulie 2013

Regizorul Dan Ţopa este noul director al TAM

de Agerpres | 1037 vizualizări

dan topa

Regizorul Dan Ţopa a câştigat concursul pentru funcţia de director al Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, rămasă vacantă în urma demisiei lui Horaţiu Mihaiu.

Pentru acest post au mai candidat trei persoane – regizorii Gelu Badea şi Traian Şoimu şi solista Luiza Zan. În urma celor două probe – evaluarea proiectelor de management şi interviu, comisia de examinare l-a notat cu 7,40 pe Dan Ţopa, cu 7,20 pe Gelu Badea şi 6,70 pe Traian Şoimu. Luiza Zan nu a mai susţinut interviul, fiind eliminată după prima probă la care a obţinut o notă puţin sub nota limită 7. De altfel, Luiza Zan şi-a exprimat nemulţumirea că nu i s-a permis să-şi susţină proiectul în faţa comisiei, pentru a convinge juriul de valoarea acestuia şi despre avantajele pe care le-ar fi adus nu doar teatrului, ci „întregii lumi cultural-artistice din Sfântu Gheorghe şi comunităţii locale”.

Din comisia de examinare au făcut parte, printre alţii, directorul Teatrului Masca din Bucureşti, Mihai Mălaimare, şi fostul director al Operei din Braşov, prof. univ. Cristian Mihăilescu, iar rezultatele finale ale concursului au fost afişate miercuri după-amiază.

Fostul director al teatrului regizorul Horaţiu Mihaiu a demisionat în urmă cu câteva luni, în semn de protest faţă de modul de evaluare a activităţii sale manageriale de anul trecut. Mihaiu a mai fost director al Teatrului „Andrei Mureşanu” între anii 2007-2009, când a plecat tot prin demisie nemulţumit de condiţiile de lucru şi subfinanţarea instituţiei. Dealtfel şi alţi directori, printre care dramaturgul Radu Macrinici, criticul Doru Mareş şi regizorul Florin Vidamski au plecat din teatru tot prin demisii invocând în principal acelaşi motiv, anume lipsa condiţiilor adecvate pentru desfăşurarea activităţii, inclusiv lipsa banilor.

Teatrul „Andrei Mureşanu” este singurul teatru românesc profesionist din judeţul Covasna şi se află în subordinea Consiliului Local.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.