ACTUALITATE 13 noiembrie 2013

CCI Covasna: An foarte greu pentru firmele din judeţ, afacerile au stagnat

de Agerpres | 562 vizualizări

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Édler András, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că anul acesta a fost foarte greu pentru majoritatea întreprinzătorilor privaţi din judeţ, care abia au reuşit să supravieţuiască, dovadă creşterea nesemnificativă a cifrelor de afaceri.

Édler a spus că multe dintre firmele aflate în relaţii contractuale cu statul nu au reuşit să-şi recupereze banii pentru lucrările efectuate şi au intrat în blocaj financiar. În plus, societăţile comerciale au fost nevoite să facă faţă „valurilor” de controale şi amenzi din partea instituţiilor statului.

Cred că anul acesta, dar şi anul trecut, au fost cei mai grei din perioada crizei. (...) A fost o perioadă dificilă, dovadă că avem o creştere nesemnificativă a cifrei de afaceri, aproape 1%, deci am putea vorbi de o stagnare. Ne bucurăm că firmele au reuşit, totuşi, să supravieţuiască şi să facă faţă condiţiilor foarte grele. (...) E evident că statul nu are bani şi încearcă să suplimenteze bugetul prin amenzi, dar eu consider că nu e normal ca mediul de afaceri să fie împovărat pentru că Guvernul este administrat de oameni care nu se pricep. Să nu înţelegeţi că e o critică, ci o constatare a preşedintelui CCI care are pulsul vieţii economice”, a spus Édler András.

El a criticat ideea introducerii impozitului forfetar, opinând că evaziunea fiscală ar putea fi combătută eficient dacă instituţiile statului cu atribuţii de control şi-ar face bine treaba. „Nu zic că nu e evaziune, dar asta înseamnă că aparatul de control nu funcţionează bine. Atunci ar trebui concediaţi toţi şi puşi alţii să facă job-ul”, a spus Édler András.

CCI Covasna va premia vineri, în cadrul Topului firmelor, societăţile comerciale cu cele mai bune rezultate, clasamentul fiind întocmit pe baza datelor contabile din anul 2012.

Pe primele zece locuri s-au clasat firme care derulează activităţi în domeniul comerţului cu aparate electrice şi electrocasnice, prelucrarea laptelui, materiale de construcţii, confecţii, producţia de carton, prelucrarea cărnii, transporturi şi telecomunicaţii. Cifra de afaceri realizată de firmele din Top în anul 2012 însumează 710 milioane de euro, reprezentând 61% din cifra de afaceri realizată pe judeţ, cu o creştere de 1,21% faţă de anul 2011. Firmele intrate în top au oferit 16.757 locuri de muncă, cu 921 locuri de muncă mai puţine faţă de anul precedent.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Costi Holospin, 6 decembrie 2013
Am un respect deosebit pentru oamenii de afaceri din judetul nostru Covasna, acesti oameni de afaceri au reusit totusi intr-o zona defavorizata si vitregita din punct de vedere economic, in raport cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.