ACTUALITATE 19 noiembrie 2013

Opt locomotive vechi, printre care patru cu aburi, recuperate pentru a fi introduse în circuitul turistic

de Agerpres | 1645 vizualizări

Opt locomotive vechi şi scoase din funcţiune, dintre care patru cu aburi, au fost recuperate în ultimii ani de autorităţile covăsnene, care vor să le recondiţioneze şi să le readucă în spaţiul public, ca atracţii turistice.

O parte dintre aceste locomotive au fost cumpărate de Consiliul Judeţean Covasna şi salvate înainte de a ajunge la fier vechi, iar altele au fost primite în administrare de la statul român, a declarat preşedintele Consiliului, Tamás Sándor.

Noi considerăm că aceste locomotive sunt nişte bijuterii, nişte lucrări de artă industrială şi sunt valoroase pentru istoria zonei. Unele dintre ele sunt foarte vechi, au peste un veac şi au fost folosite pe vremuri la exploatările forestiere din zonă, deci au contribuit la dezvoltarea unor localităţi, cum ar fi spre exemplu Comandău. Vrem să le salvăm, acesta este scopul nostru, să nu ajungă la fier vechi”, a spus Tamás Sándor.

Trei dintre cele opt locomotive sunt deja expuse – una, fabricată în anul 1909 poate fi văzută în faţa Gării din Sfântu Gheorghe, iar alte două, fabricate în anii ’80 au fost expuse zilele trecute la intrarea în Valea Zânelor, mai exact în apropierea Spitalului de Cardiologie din staţiunea Covasna.

Reprezentantul Asociaţiei 'Şiclău', Papucs András, a declarat că celelalte locomotive sunt închise în depouri până se vor găsi bani pentru recondiţionarea lor. Printre ele este şi o locomotivă Krauss, aflată pe lista obiectelor de tezaur naţional, care a fost fabricată în Germania şi a supravieţuit celor două războaie mondiale. Ultima apariţie a locomotivei a fost în anul 1978 când a fost folosită la turnarea peliculei „Profetul, aurul şi ardelenii”, regizată de Dan Piţa şi filmată în localitatea covăsneană Comandău.

Pe cazanul locomotivei Krauss este înscris anul 1914, iar autorităţile ar vrea ca anul viitor, când se împlinesc o sută de ani de la fabricarea ei, să o pună în funcţiune, iar în acest scop au demarat o campanie publică de strângere de fonduri.

Planul autorităţilor locale este de a reface şi introduce în circuitul turistic şi vechea cale ferată dintre Covasna şi Comandău, folosită pe vremuri la exploatarea lemnului, precum şi Planul înclinat, unde buştenii erau transportaţi cu vagoanele prin folosirea forţei gravitaţionale, respectiv a diferenţei de nivel de peste 300 de metri dintre cele două staţii.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.