ACTUALITATE 12 mai 2014

Casa de cultură din Întorsura Buzăului ar putea fi transformată în bloc de locuinţe

de Agerpres | 1229 vizualizări

Clădirea este neterminată de aproape 20 de ani, iar pentru finalizarea ei ar mai fi nevoie cel puţin 3 milioane de euro

Imensa Casă de cultură din centrul oraşului Întorsura Buzăului, a cărei construcţie a început în urmă cu aproape două decenii, dar care a fost abandonată din lipsă de fonduri, ar putea fi transformată în bloc de locuinţe.

Primarul oraşului, Leca Băncilă, a declarat luni că a iniţiat procedura de expertizare tehnică a clădirii pentru a se şti cu exactitate în ce stare se află şi dacă i se poate da o altă destinaţie.

„La prima vedere, structura de rezistenţă nu pare să fie afectată. Avantajul a fost că clădirea a fost acoperită, deci nu a plouat în interior, nu a fost inundată. Gândul meu e să îi dăm o altă destinaţie, mă gândesc la bloc de locuinţe”, a spus primarul Leca Băncilă.

Potrivit acestuia, în clădirea aflată în proprietatea oraşului s-au investit aproape 1,7 milioane de euro, iar pentru finalizarea ei ar mai fi nevoie cel puţin 3 milioane de euro.

„E ridicată la roşu, cum s-ar spune. A fost prostia anului 1992, când unii credeau că toată avuţia lumii se va descărca în România, la Întorsura Buzăului. Această comunitate nu avea nevoie de o casă de cultură atât de mare, cu 500 de locuri. (...) Părerea mea e că nu ne putem bate joc de cei care au trudit pentru banii care s-au investit în această clădire şi trebuie să îi dăm un sens”, a mai spus primarul Leca Băncilă.

Caz similar şi la Covasna

Casa de cultură din Întorsura Buzăului nu este singura din judeţul Covasna începută în anii ’90 şi abandonată. Chiar în centrul staţiunii Covasna se ridică zidurile altei clădiri care ar fi trebuit să devină un somptuos centru cultural, dar banii n-au mai ajuns pentru punerea acoperişului, iar aceasta s-a degradat, ajungând aproape o ruină.

De-a lungul timpului, au existat mai multe tentative de a-i da o altă destinaţie, dar toate au eşuat. Unul dintre proiecte viza amenajarea unui ultramodern centru balnear în parteneriat cu o societate din Bucureşti, dar între timp a apărut un litigiu între aceasta şi Consiliul local Covasna.

„Desigur, şi pe noi ne deranjează aspectul clădirii, e respingător. Se află chiar în centrul staţiunii, parcul e frumos, hotelurile din jur au fost modernizate şi renovate, noi încercăm să creăm o atmosferă plăcută pentru localnici şi pentru turişti, să facem o adevărată staţiune balneară de interes naţional, dar clădirea asta strică complet peisajul. Tare am vrea să se rezolve ceva, dar trebuie foarte mulţi bani ca să fie terminată”, a declarat primarul oraşului Covasna, Thiesz János.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.