ACTUALITATE 16 iunie 2014

Au fost câştigate toate procesele ajunse la ultima instanţă

de Agerpres | 714 vizualizări

În ultimii ani Prefectura Covasna a intentat autorităţilor locale aproape 55 de procese pentru arborarea ilegală a unor steaguri

Prefectura Covasna a câştigat până acum în ultima instanţă toate procesele privind steagurile şi inscripţiile bilingve de pe sediile unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce demonstrează că acţiunile instituţiei sunt justificate, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, prefectul Marius Popică.

Potrivit acestuia, în ultimii ani Prefectura a intentat autorităţilor locale aproape 55 de procese pentru arborarea ilegală a unor steaguri ori pentru postarea necorespunzătoare a unor inscripţii bilingve, iar toate cazurile ajunse în ultima instanţă au fost câştigate de Prefectură.

„Absolut toate sesizările care au ajuns la nivelul unei hotărâri judecătoreşti definitive sunt în favoarea Instituţiei Prefectului. (...) Sunt hotărâri judecătoreşti definitive, irevocabile care trebuie puse în aplicare de către Prefectură. (...) Vreau să fim foarte corect înţeleşi – într-o ţară de drept Prefectura trebuie să impună respectarea legii, deci o hotărâre judecătorească nu poate fi comentată de nimeni şi trebuie pusă în aplicare. (...) Trebuie să se înţeleagă că nu este nimic împotriva cuiva, ci e vorba despre respectarea şi punerea în aplicare a legii”, a subliniat prefectul Marius Popică.

El a mai spus că există un proiect de lege care va reglementa regimul steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale şi şi-a exprimat speranţa că acesta va fi adoptat în cel mai scurt timp pentru a pune capăt disputelor pe această temă cu autorităţile locale.

În ultimii ani, foştii prefecţi Codrin Munteanu şi Dumitru Marinescu au chemat în instanţă primarii mai multor localităţi care au arborat steaguri secuieşti şi steagurile localităţilor pe instituţiile din subordinea consiliilor locale ori care nu au respectat legea privind inscripţionarea bilingvă, respectiv au scris denumirile instituţiilor doar în limba maghiară sau mai întâi în limba maghiară şi dedesubt în limba oficială a statului român.

Actualul prefect Marius Popică, numit în funcţie în urmă cu aproape două luni, a „moştenit” aceste procese şi va trebui să urmărească punerea în aplicare a sentinţelor judecătoreşti definitive.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
hai sa fim mai seriosi!, 17 iunie 2014
,,secuimea este marginalizata de prefectii judetului"!care secuime:cei vreo 400 de autointitulati secui la recensamantul din 2012?adevarul este ca udmr-ul si-a insusit identitatea secuilor si instiga citeste integral
hai sa fim seriosi, 17 iunie 2014
...va merge bine in judet daca menirea dlui Popica devina punerea in aplicare a sentintelor, care interzice steagurile secuiesti pe cladirile administrative din zona. O zona fericita, unde aceasta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.