ACTUALITATE 9 iulie 2015

Judecătoria a respins cererea de suspendare a evacuării silite a Centrului de Cultură Arcuş

de Agerpres | 667 vizualizări

Judecătoria Sfântu Gheorghe a respins joi cererea formulată de conducerea Centrului de Cultură Arcuş, care a solicitat instanţei suspendarea provizorie a evacuării silite a instituţiei ce funcţionează într-un castel retrocedat urmaşilor foştilor proprietari.

Avocatul Ioan Sabău-Pop, care reprezintă în instanţă Centrul de Cultură Arcuş în acest proces, a declarat că a solicitat suspendarea dosarului de executare silită până la judecarea contestaţiei, respectiv până pe data de 8 septembrie, însă instanţa nu a admis cererea.

Ioan Sabău-Pop a declarat că pe rolul instanţelor sunt mai multe procese legate de retrocedarea acestui castel, fiind contestat inclusiv certificatul de moştenitor, iar zilele trecute Tribunalul Covasna a desfiinţat o întabulare contestată de Centrul de Cultură. În opinia acestuia, decizia de joi a Judecătoriei Sfântu Gheorghe este „bizară”, cu atât mai mult cu cât în toamnă urmează să se judece contestaţia la executarea silită.

„Castelul a fost restituit în condiţii dubioase unor pretinşi urmaşi ai fostului proprietar, care vin ca moştenitori ai celui care în 1944 a decedat, iar castelul a fost preluat de statul român. Centrul de Cultură Arcuş este un brand cultural al statului român, pe cale de dispariţie din cauza unor complicităţi administrative şi interese financiare aflate în spatele acestei acţiuni. Pretinşii proprietari cer evacuarea, dar construcţiile nu mai sunt în forma iniţială în care au fost preluate, evidenţele de Carte funciară şi de identificare sunt vechi din anii '40. În evidenţele vechi figurează trei grajduri, care acum nu mai există, există o sală de expoziţii, un depozit şi atelier pentru artişti. Statul român a făcut investiţii de 4,5 milioane de euro în acest castel şi este îndreptăţit la restituirea sumelor”, a declarat Ioan Sabău-Pop.

El a criticat Ministerului Culturii şi Ministerul Finanţelor care nu au făcut şi nu fac nici în prezent niciun demers pentru a stabili prin instanţă şi a revendica investiţia statului român în acest imobil.

„Mai mult decât atât, Ministerul Culturii, fie din neprofesionalism, fie din eroare, fie din neglijenţă, nu şi-a inventariat bunurile din proprietatea publică, aşa cum prevede Legea 213/1991, pentru că dacă ar fi făcut acest lucru, castelul ar fi fost trecut în proprietatea publică şi dacă se stabilea că a fost preluat abuziv de statul român, ceea ce nu s-a întâmplat, proprietarii ar fi avut dreptul la despăgubiri”, a mai spus acesta.

Castelul de la Arcuş, care a fost construit de baronul Szentkereszty şi soţia sa Maria Florescu Bibescu, a fost revendicat de urmaşi îndepărtaţi ai acestora, care trăiesc în Africa de Sud şi care, după ani de judecată, au obţinut o sentinţă definitivă de retrocedare, în baza căreia au cerut evacuarea.

În urmă cu câteva luni, mai mulţi oameni de cultură au lansat o „Petiţie pentru salvarea Centrului de cultură Arcuş”, semnată până acum de peste o mie de persoane, prin care cer autorităţilor statului român să asigure continuitatea activităţii acestui aşezământ cultural înfiinţat în urmă cu 25 de ani în subordinea Ministerului Culturii.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.